Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că Centura Timișoarei merge într-un ritm foarte bun, undeva în iulie anul acesta va fi dată în trafic. Despre ”celebra Autostradă pentru urși”, ministrul a afirmat că va fi finalizată în timp, având finanțare PNRR, el precizând că a fost semnată autorizația de construcție deja.
Documentația necesară lansării licitației pentru proiectarea și construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest a fost transmisă la ANAP, spre validare, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Constructori din România, Spania, Ungaria și Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 394,10 milioane de lei, fără TVA, necesar finalizării construcției Variantei Ocolitoare Timișoara Sud, lansat în licitație de compania de drumuri, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost publicată în SEAP licitația pentru reluarea construcției Variantei Ocolitoare Timișoara Sud. La rezilierea contractului anterior, stadiul lucrărilor era de peste 58%
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost relansat contractul pentru construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Sud.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că ar putea fi lansată, în două-trei săptămâni, licitația pentru găsirea unui constructor care să finalizeze lucrările la Centura Sud Timișoara, odată ce a contractul cu reprezentanții Tirrena Scavi a fost reziliat. Ministrul PSD a adăugat că va fi făcută mai rapid stabilirea noului constructori pentru acest tronson de centură, având în vedere noua legislație și este posibil ca în această primăvară un nou constructor să intre pe șantier.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă, după o vizită pe șantierul centurii Timișoara Sud, că este nemulțumit de evoluția lucrărilor și a cerut ca proiectul să fie monitorizat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. "În două săptămâni s-au montat doar 22 de grinzi!", arată Grindeanu.
Compania Națională de adminsitrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că încep lucrările de construcție a Variantei Ocolitoare Timișoara Sud, un proiect de peste 272 de milioane de lei, fără TVA. Pe șantier au fost luate măsuri suplimentare pentru asigurarea securității în muncă, în condițiile instituirii stării de urgență ca urmare a răspândirii COVID-19.